DESPRE SURORI. SAU ENGINEERED BABIES

 "My Sister's Keeper" 

Grea peliculă. Extrem de grea.

Credeam că e vorba despre surori.

De fapt, rămâi cu întrebările. Îți pui o mulțime de întrebări, de-a lungul filmului.

 - Copiii vin pe lume ca accidente, coincidențe sau … engineered. Adică sunt concepuți, proiectați cu un scop anume. De exemplu, pentru a salva viața unei surori. Cum se simte mai târziu, copilul construit genetic în acest scop?

Greu de răspuns. 

- Oare filmul “My Sister’s Keeper” s-a bazat pe o poveste reală?

Da: frații Molly și Adam Nash.

- Sora cea mică a fost “proiectată” ca donator pentru un transplant alogen (între frați). Cum se simte un copil, după ce înțelege rolul său, responsabilitatea pe care o poartă pe umeri? Cum se simte un copil care știe că este carcasa purtătoare a unor piese de rezervă pentru sora sa?

Covârșitoarea responsabilitate.

- Există mai multe tipuri de dragoste? Pot deveni rivale, la un moment dat? Mama își iubește fiica cea mare atât de mult, încât organizează întregul univers (inclusiv pe ceilalți copii) întru starea de (cât se poate de) bine a copilului bolnav. Sora își iubește atât de mult sora încât o lasă să plece. Într-un univers mai bun și mai blând.

Dragostea pare să se dueleze uneori în acest scenariu. Însă un răspuns clar este dificil. 

- Câți copiii își cunosc drepturile asupra propriului corp? Când și unde se învață așa ceva?

Rămâne un subiect deschis. 

- Conform Dreptului Civil, emanciparea este un act solemn sau un beneficiu legal, care are ca efect desfiinţarea puterii părinteşti sau a tutelei, conferind minorului dreptul de a se conduce singur în ce priveşte actele personale şi de a-şi administra patrimoniul în limitele unei capacităţi restrânse”. Dar ce este emanciparea medicală? Când ați auzit ultima oară vorbindu-se despre așa ceva în presa românească? Sau la școală? Sau oriunde…

Alt subiect deschis. 

- Scenariul se bazează pe tema sacrificiului. Există o scară valorică conform căreia putem plasa sacrificiul cuiva înaintea altcuiva? Cine și când a suferit cel mai tare:

  • Sora cea mare: în timpul bolii sau când a sunat-o sora cea mai mică pentru a-i spune că a decis să nu îi mai doneze un rinichi?
  • Sora cea mică: de câte ori i-a ‘împrumutat’ surorii mai mari câte o bucățică din ea sau când a trebuit să își anunțe părinții că i-a dat în judecată, la numai 13 ani? Sau când a decis că nu își va dona rinichiul surorii care oricum nu mai are mult de trăit?
  • Mama: când află că fiica cea mică a dat-o în judecată sau când își pierde fiica cea mare pentru care luptase atâția ani?

Anna, protagonista filmului, a înțeles esențialul. 

A avut o soră. Chiar dacă vorbește despre ea la trecut, nu are cum să fie vreodată o ex-. Nu există ex-surori. 

Vizionați filmul. Este o excelentă lecție de viață. Și de moarte, dar moartea face parte din viață. 

https://www.imdb.com/title/tt1078588/ 

Surse foto

https://www.pluggedin.com/movie-reviews

Comments

Popular Posts