FAMILIA 24/ 7
Ne apropiem de toamnă - începe școala.
Începe școala - ne pregătim de baluri.
Încep balurile - încep relatările care nu suscită prea mult interes, deși atrag atenția asupra pericolelor care cresc de la an la an.
Povestea de la care am plecat este despre un bal al bobocilor desfășurat într-un club din Regie, deci participanții erau de la un liceu bucureștean.
În primul rând, nu se face gaură în cer dacă cineva alege să nu participe. Prezența NU este obligatorie; părinții (unii) sunt cei care au lansat filozofia conform căreia absența de la minunatul eveniment ar juli iremediabil imaginea adolescentului proaspăt licean. De fapt, balul trece pe locul enșpe în scurt timp, pentru că liceenii își îndreaptă atenția spre alte evenimente (excursii, ieșiri în mall etc).
În al doilea rând, participanții au deja experiența balurilor de ‘absolvire’ din clasa a IV-a și a VIII-a, organizate de părinți. Nici în cazul acestora, școala nu își asumase responsabilitatea, pentru că nu ar fi avut de ce. Aceste evenimente sunt cerute de părinți, nu de profesori. Ciclul de studii s-ar putea termina și fără. Dacă balul de la finalul clasei a patra este organizat în timpul zilei și participă de multe ori și părinții, cel de la finalul gimnaziului se organizează seara, cu finalitate spre sau chiar după miezul nopții. Fără părinți, întrucât elevii “sunt mari, au și ei nevoie de spațiu”. În București, se optează de multe ori pentru cluburi simandicoase. Prețul contează mai puțin. Spre deloc. Se fac propuneri și mama cea mai convingătoare (tații nu prea se implică în organizare) câștigă. Adolescenților de 14 ani li se oferă o seară (târzie) la Clubul Diplomaților, de exemplu. Nu contează că locul nu este destinat neapărat copiilor.
Înainte de a începe clasa a IX-a, urmează alt moment “DE NERATAT”, tot fără implicarea școlii: întâlnirea bobocilor. Scopul declarat este de cunoaștere ÎNAINTE de prima zi de școală. Cumva (prin intermediul FB, Instagram, Tik Tok etc), un grup mai ambițios reușește să dea de toți (sau aproape toți) elevii înscriși în clasa a IX-a la liceul X sau la liceul Y. Urmează un mesaj prin care “bobocii” sunt invitați la această întâlnire. Nu prea se menționează organizatorul, mesajul dă cumva senzația că este un eveniment oficial, deci părinții nu au nimic împotriva participării. Altfel nu se integrează în noul colectiv, nu? Scopul nedeclarat este bătălia pe roluri, în funcție de temperamente, care începe, pe tăcute, fără a fi observați de adulți; cei mai îndrăzneți sau cu idei de emancipare/ eliberare își dispută pozițiile cu putere de decizie și influență în clasă, în parcul în care are loc întâlnirea și, uneori, evenimentul se mută seara într-un club, că doar sunt la vârsta potrivită, nu? Doar ei între ei, elevii. La festivitatea de deschidere a anului școlar, dirigintele este pe o poziție de inferioritate, pentru că elevii se cunosc și funcționează deja ca un grup, ba chiar au pus la cale ieșiri, excursii etc.
Trendul ultimilor ani recomandă să avem încredere în copii, pentru că vor ști întotdeauna să respingă ceea ce nu este corect sau sigur, nu se vor implica în acțiuni periculoase etc. Cu alte cuvinte, să le punem pe umeri toată greutatea deciziilor importante din anii dificili ai adolescenței. Mulți nu mai acceptă ajutorul părinților dus-luat cu mașina, preferă să meargă singuri sau în grupuri organizate în clasă. Părinții pierd contactul cu atmosfera reală în care trăiesc copiii ajunși adolescenți și cred ceea ce le spun aceștia. Prea puțini au ocazia să vadă cum arată PE DINĂUNTRU locația unde este organizat balul, ÎN TIMPUL acestuia. La final, toți uită să menționeze că au văzut și tineri/e amețiți/ e de băutură sau droguri, mai degrabă dezbrăcați/ e decât decenți/ e, au fost abordați șoptit de persoane necunoscute etc. Acasă, familia consideră că adolescentul s-a distrat și evenimentul a fost binevenit în viața acestuia și “ce bine că am avut încredere în simțul lui/ ei de răspundere și nu i-am tăiat aripile”. Mda, dar unde o fi simțul de răspundere al nostru, al părinților? Balurile sunt organizate de tot felul de entități, care își asumă mai mult sau mai puțin responsabilitatea, unii dintre cei implicati fiind încă minori. Sigur că sălile de bal, cluburile etc ar trebui să fie vizitate de poliție, dar și evenimentul ar trebui anunțat onest.
Nu e deloc corect sa etichetăm generația tânără ca iresponsabilă, zgomotoasă, emancipată, nemanierată, de necontrolat, în derivă, teribiliști, vulgari, fără valori, cu modele îndoielnice, iluzorii sau periculoase etc. În spatele adolescenților este familia, care are responsabilitatea educării, formării și îndrumării lor. Adolescenții sunt doar minori, în formare, expuși unui mediu care abundă în atracții. Și înregimentați de mici în diferite instituții în care sunt găzduiți uneori de dimineața până seara: grădiniță/ școală + after/ before school. Cei mai mulți copii petrec mai mult timp printre străini decât cu propria familie, așa încât nu e greu să devină influențați de anturaj și să ajungă să se simta în plus acasă. Să nu uităm asta.
.jpeg)
S-a tot dat vina pe școală. Cei șapte ani de acasă au devenit doar vreo trei, cei dinainte de grădiniță (de preferat cu program lung). Am abandonat educația clasică, în detrimentul unor trenduri moderne, filozofii preluate de pe net sau de la “influenceri” (cu interes strict comercial), dar ne plângem ca societatea s-a schimbat profund. Expunem tinerii de la vârste tot mai mici la tot felul de experiențe, cică pentru a le oferi posibilitatea să aleagă, să cunoască. De fapt, este o expunere forțată, nu neapărat în beneficiul copilului, ci mai degrabă din cine știe ce neîmpliniri ale adulților. Nu cumva suntem cam duali (ca să nu spun ipocriți)? Familia este singura responsabilă de educația si viitorul copilului. Școlii i-a fost atribuit și rolul academic, dar și cel de agent de turism, organizator de evenimente, baby-sitter etc, așa încât a dispărut respectul pentru scopul ei de bază. Părinții tind sa devină “prietenii” copiilor (că așa e modern), abandonând cel mai dificil rol din lume. Care e non-stop, 24/ 7, permanent și definitiv. Și nu poate fi delegat nici către instituții, nici către alte persoane. Dacă vom reveni fiecare la rolul pe care ni l-am dorit (părinții își doresc copiii, nu?), fără să încurcăm rolurile, ne va fi bine. Și le va fi și copiilor noștri bine. Dacă nu, nu.
Comments
Post a Comment