BĂH, VOI ȘTIȚI CE ALCOOLICĂ SUNT EU?

 Eram doar doi adulţi ȋn vagon. Nu mi s-a părut neapărat ceva ciudat, ȋn definitiv erau ultimele zile ale vacanţei de vară și adolescenţii bucureșteni petrec mult timp pe Valea Prahovei. M-am gȃndit că poate vor fi gălăgioși și nu voi putea dormi pȃnă la Brașov. M-am ȋnșelat. Au apărut imediat telefoanele mobile și au ȋnceput discuţiile mute pe Whatsapp si jocurile. În șoaptă sau chiar ȋn tăcere. Dacă mă gȃndesc bine, era o liniște chiar ciudată. Aș fi preferat să vorbească ȋntre ei, să cȃnte, să glumească.

M-am trezit după Cȃmpina. Nu din cauza zgomotului, pentru că vecinii mei de vagon erau ȋn continuare silenţioși. Discuţia celor de pe scaunele din spate, cumva șușotită, mă intriga. Cred că mi-a zgȃriat visul, de m-am trezit. O adolescentă de 16-17 ani le spunea colegelor “băh, voi știţi ce alcoolică sunt eu? Tare de tot. Eu beau ȋn fiecare zi. Cu prietenii lu’ tati, da’ ȋn fiecare zi cu altul.” Colegele tăceau. Păreau ușor intimidate. Nu știu dacă de epitetul ‘alcoolică’ sau de imaginea prietenilor lui tati perindȃndu-se zilnic prin apartamentul colegei. Tȃnăra a mai perorat preţ de cȃteva fraze, apoi s-a mutat ȋn celelălt capăt al vagonului, unde erau alţi prieteni.

Da, “alcoolică” mă marcase. Nu doar pentru că nu sunase deloc cochet, așa cum ar fi trebuit să fie orice descrie o adolescentă la vȃrsta lui ‘sweet sixteen’. M-a uimit și modul ȋn care se raportase tȃnăra la familie: folosea ȋncă formula gratifiantă ‘tati’ (nu ‘tata’ sau mai abruptul ‘taică-meu’). Nu am putut să nu mă ȋntreb dacă părinţii primeau ȋntr-adevăr zilnic vizite, așa cum susţinea adolescenta, dacă era invitată la un păhărel, dacă nu cumva aceste ȋntȃlniri aveau loc ȋn afara căminului. Greu de precizat. Un lucru era sigur ȋnsă: tȃnăra simţise nevoia să se remarce ȋn faţa colegilor. Nu fusese prea inspirată ȋn alegerea poveștii, dar ea părea să se simtă bine. Oare ce fel de copil fusese la 7 ani? Dar la 10? Cȃnd dispăruse nevoia naturală de cochetărie și apăruse interesul pentru compania unor adulţi cu care să bea? Și de ce?

Cazurile de copii sau adolescenţi care consumă alcool ȋn timpul taberelor nu sunt chiar puţine. Și acum mă mai ȋntreb cum reușise, cu niște ani in urmă, o elevă de gimnaziu să strecoare ȋn bagaj o damigeană de 5 l de vin, fără ca părinţii să observe. Finalul a fost dramatic, ȋntrucȃt fetiţa s-a ȋmbătat și a căzut de la etajul pensiunii unde erau cazaţi. Parcurile bucureștene au fost de multe ori terenul ‘socializării’ unor grupuri de adolescenţi care au gustat bere, vin sau băuturi mai tari, uneori pȃnă a fost nevoie de intervenţia ambulanţei. Mă ȋntreb cum de părinţii nu știau cȃţi bani au copiii ȋn buzunar, cum de nu simţeau mirosul de băutură la ȋntoarcerea acestora acasă, cum de nu le verificau anturajul, cum de …

A trecut doar o săptămȃnă din acest an școlar. Prima bătaie ȋntre elevi a fost deja mediatizată: două adolescente, pe terasa unui mall, ȋncurajate de spectatori de aceeași vȃrstă. Păreau colegi. Oare nu aveau ore? Sau ieșiseră să socializeze după ore?

Agresivitatea este la cote alarmante ȋn rȃndul elevilor, cel puţin ȋn București. Televiziunile au făcut rating mediatizȃnd grupul de 30 tineri care au atacat cu săbii și bȃte un elev al unui liceu bucureștean, cu cȃţiva ani ȋn urmă sau eleva abuzată și jefuită de cȃteva colege mai mari. Tot ȋn Capitală. Titlurile șocante impresionează, dar nu emoţionează. Nu suficient incat să schimbăm ceva. Nivelul agresivităţii crește constant, an de an. Pȃnă și elevii mici, din clasele primare se manifestă violent. În plus, la colţul unor licee, elevii pot cumpăra substanţe periculoase. Cum au ajuns autorităţile depășite de situaţie?

Proiecte au tot existat. Și promisiuni. Dar situaţia nu pare să se domolească. Și atunci nu poţi să nu te ȋntrebi de ce s-a ajuns aici, ce a favorizat violenţa de la vȃrste tot mai mici? Programul copiilor care petrec tot mai multe ore ȋn afara căminului, ȋnregimentaţi ȋn diferite activităţi, cursuri etc? Accesul neȋngrădit la dispozitive electronice și internet? Implicarea tot mai scăzută a părinţilor ȋn cunoașterea grupului de prieteni/ anturajului? Interesul tot mai crescut al părinţilor ‘cool’ pentru metode ‘moderne’ de educaţie? Sau renunţarea la valorile autentice?