ADOLESCENȚI SINGURI

Reportajele din ultimele zile mi-au amintit de o întâmplare de acum câțiva ani.

O fundație/ asociație a organizat un curs adresat liceenilor, un fel de tabără urbană: proiectul s-a desfășurat zilnic, timp de vreo 6-8 ore și a avut loc la sediul unui centru de afaceri, într-o locație centrală, care a pus la dispoziție o sală potrivită activității. Fiind vorba despre minori, părinții au semnat un acord de participare, în care era menționat orarul exact al fiecărei zile și locul unde urmau să se desfășoare cursurile (centrul de afaceri menționat mai devreme). Adolescenții au învățat tehnici foto și video, de montaj și editare și, la final, urmau să realizeze un scurt film pe o temă de actualitate.

 Prima zi a debutat cu prezentarea programului, a trainerilor și, evident, a participanților. Urmând trendul ultimilor ani, toată lumea s-a prezentat Ioana, Viorel, Maricica. Prea puțini au adăugat și numele de familie. Cum programul zilnic era aglomerat, nu prea au fost alte momente în care să discute ulterior despre liceele de la care vin, în ce zone locuiesc sau alte detalii de identificare.

Filmul de încheiere urma să prezinte o zi din viața unei adolescente dependente de droguri, interpretând scene de sevraj și intenția de suicid. La penultimul curs, într-o vineri, a fost redactat un scenariu și adolescenții au fost încurajați să filmeze singuri, în weekendul care urma, pentru ca la ultima întâlnire să discute rezultatul. O tânără a propus să se filmeze la ea acasă, a doua zi, întrucât are lumina perfectă pentru filmare la 7 dimineața și, în plus, părinții nu sunt acasă, deci nu deranjează pe nimeni. Dincolo de faptul că domnișoara locuia în celălalt capăt al Bucureștiului și copilul meu ar fi trebuit să plece la 5.30 de acasă ca să ajungă la ea la 7, mi-a displăcut ideea din mai multe motive:

- deși colegi timp de câteva zile la acest curs, elevii nu se cunoșteau bine între ei și nu își știau decât prenumele.

- deși domnișoara susținea că părinții ei sunt încântați să găzduiască filmarea, nimeni nu avea certitudinea că fuseseră informați că apartamentul și dormitorul (scena suicidului avea loc în dormitor) lor aveau să fie invandate de vreo 15 adolescenți, timp de câteva ore.

- în acord nu se menționase nimic despre realizarea vreunui film (scopul cursului fusese achiziționarea de competențe tehnice) și, neexistând un traseu sigur pentru filmarea și vizionarea produsului video, scenele de sevraj, suicid etc ar fi putut ajunge ‘accidental’ în mediul online, ceea ce putea duce la interpretări nepotrivite.

- în acord, cursul urma să se desfășoare DOAR la centrul de afaceri, nu se menționase nimic despre filmări matinale la o familie necunoscută.

Am informat în scris trainerii despre îngrijorarea mea și am primit următorul răspuns:

“cursul pune accentul pe invatarea de tip "learning by doing"

“tinerii sunt cei care s-au hotarat ca vor sa exerseze in afara zilelor incluse in program.”

“intelegem ca aveti o atitudine mai precauta”

Ei, cam aici voiam să ajung de fapt. Este la modă ca adolescenții să fie încurajați să realizeze singuri cât mai mult/ multe lucruri: să călătorească singuri, să își organizeze singuri diferite acțiuni/ cluburi, să se ocupe singuri de rezervări de călătorie, cazare etc. Sunt abilități sociale de care au nevoie, într-adevăr. Însă adulții trebuie să rămână alături: programul copiilor trebuie să fie cunoscut de părinți, modificările de orar trebuie anunțate imediat - asta cere un anumit rodaj, e drept, dar nu este imposibil. A ști unde este și ce face copilul tău nu înseamnă a-l urmări, domina, sufoca. A ne da însă deoparte înseamnă a rupe legăturile între generații și vom suferi cu toții în viitor.