Departe de Bucuresti, dar nu foarte-foarte
Am revenit de cateva zile in Bucuresti si am nevoie de reacomodare. Totul pare diferit: aerul, oamenii, strazile. Si nici macar nu am fost plecata peste mari si tari. Doar cale de cateva dealuri si creste. La Brasov. Suna banal? Poate pentru noi, romanii. Strainii pe care i-am intalnit acolo si care mi-au facut sejurul delicios erau fascinati.
Am plecat cu un tren de dimineata, plin de liceeni romani (care au coborat la Busteni) si studenti straini (care au coborat la Brasov). Primii m-au afumat cu tigarile 'sudate', fumate ce-i drept in capatul trenului. Dar fumul de tigara mi-a adiat totusi pe la nasul meu de nefumatoare. Ceilalti au tinut-o intr-o veselie pana la Brasov: se amuzau de mai tinerii lor colegi romani, care glumeau in spirit mioritic, adica tare (recunosc ca datorita lor am admirat peisajul, nefiind in stare sa adorm in asa harmalaie) si relativ vulgar. Studentii straini au prezentat biletele la control, liceeni romani au negociat cu nasul, apoi au injurat birjareste decizia acestuia de a le lua un pret prea mare pentru buzunarele lor.
Orasul ne-a intampinat cu nelipsita ploaie brasoveana, dar curat si linistit.
Gazda ne-a fost un motan siamez (cred), negru, pufos, lungan, bilingv (nascut si crescut in UK, apoi stramutat in Ardeal) si foooarte dornic de mangaieri. Pe care le-a primit din belsug. Spre deosebire de pisica personala, Marie, care este vorbareata si are mereu ceva de spus oamenilor din jur, Corbin s-a pastrat mai rezervat. Era politicos cand ne intalneam, multumea pentru servirea mesei, dar isi vedea tihnit de viata lui obisnuita cu vizite la vecini, tors tihnit in biroul stapanului sau un pui de somn in aer liber, pe capota masinii companiei.
Brasovul ne-a fost punct de plecare in excursii in imprejurimi si pe Valea Prahovei. Nu as putea spune ca am fost impresionata pana la lacrimi de Predeal, Sinaia et co., fiind prea aglomerate, prea pline de bucuresteni, prea colorate. Insa timpul petrecut in Brasov a fost cu adevarat special.
- Am intalnit vechi prieteni, care ne-au imprumut putin din calmul lor ardelenesc.
- Am calatorit cu mijloace de transport in comun in care nimeni nu vorbea la telefon tare - de fapt nu am reusit sa prind vorbele nici unei convorbiri telefonice, desi erau oameni in jurul meu cu telefonul mobil la ureche, de unde am tras concluzia ca ORL-istii bucuresteni sunt mult mai ocupati decat cei din Ardeal.
- Am vazut adolescente imbracate cu gust, FARA burti si sale la vedere.
- Am vazut doamne - de diferite varste - imbracate cu un gust mai rafinat decat multe bucurestence.
- Nu am auzit claxoane isterice. Poate brasovenilor nu le functioneaza claxoanele?!
- Am intrat intr-un restaurant McDonald's care NU gemea de lume.
- Am intalnit ospatari care vorbeau cel putin inca o limba straina in afara de engleza si aveau o pronuntie mai buna decat a unor profesori sau manageri bucuresteni. Or fi avand brasovenii o ureche muzicala mai buna...
- NU am intalnit nici o banca in parcuri sub care sa troneze cojile de seminte. Ma rog, semintele lor nu or fi avand coji, or fi o specie deosebita ...
- NIMENI nu a folosit adverbul 'decat' in propozitii afirmative! Si ca sa puna capac, o prietena mi-a spus senina ca in cadrul companiei ei, singurii care folosesc gresit adverbul 'decat' sunt colegii ei de la filiala Bucuresti. M-am simtit cu adevarat 'tare' ca sunt bucuresteanca. Noroc ca la origini sunt ardeleanca, altfel dadeam in depresie.
Am admirat curatenia orasului si lucratorii ADP (sau cum le-o fi spunand la ei) care dimineata in zori maturau cu grija Piata Sfatului si aranjau bancile mutate peste noapte de turisti. Atata harnicie (si nu sunt ironica) la o ora atat de matinala am mai vazut doar in capitalele europene. Nu ma refer la Bucuresti!
Si am mai vazut ceva: turisti straini. Multi! In oras, in trenurile care leaga Brasovul de Bucuresti sau de statiunile de pe Valea Prahovei, in gara, in autogara. Brasovul pare cu adevarat un orasel cosmopolit; am auzit mai multa engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, olandeza si greaca decat romana! I-am vazut cu ghiduri turistice in rucsac, cu aparatul de fotografiat in mana, in grupuri de 6-8 sau doar cate o familie. Nici unul nu era suparat, ba chiar vorbeau despre viitoare vizite mai lungi.
Cat de diferiti suntem, la o distanta atat de mica! Cum oare de suntem noi, bucurestenii, atat de diferiti de provincie? Apropo, nici de 'provincie' nu a pomenit nimeni pe acolo
Am plecat cu un tren de dimineata, plin de liceeni romani (care au coborat la Busteni) si studenti straini (care au coborat la Brasov). Primii m-au afumat cu tigarile 'sudate', fumate ce-i drept in capatul trenului. Dar fumul de tigara mi-a adiat totusi pe la nasul meu de nefumatoare. Ceilalti au tinut-o intr-o veselie pana la Brasov: se amuzau de mai tinerii lor colegi romani, care glumeau in spirit mioritic, adica tare (recunosc ca datorita lor am admirat peisajul, nefiind in stare sa adorm in asa harmalaie) si relativ vulgar. Studentii straini au prezentat biletele la control, liceeni romani au negociat cu nasul, apoi au injurat birjareste decizia acestuia de a le lua un pret prea mare pentru buzunarele lor.
Orasul ne-a intampinat cu nelipsita ploaie brasoveana, dar curat si linistit.
Gazda ne-a fost un motan siamez (cred), negru, pufos, lungan, bilingv (nascut si crescut in UK, apoi stramutat in Ardeal) si foooarte dornic de mangaieri. Pe care le-a primit din belsug. Spre deosebire de pisica personala, Marie, care este vorbareata si are mereu ceva de spus oamenilor din jur, Corbin s-a pastrat mai rezervat. Era politicos cand ne intalneam, multumea pentru servirea mesei, dar isi vedea tihnit de viata lui obisnuita cu vizite la vecini, tors tihnit in biroul stapanului sau un pui de somn in aer liber, pe capota masinii companiei.
Brasovul ne-a fost punct de plecare in excursii in imprejurimi si pe Valea Prahovei. Nu as putea spune ca am fost impresionata pana la lacrimi de Predeal, Sinaia et co., fiind prea aglomerate, prea pline de bucuresteni, prea colorate. Insa timpul petrecut in Brasov a fost cu adevarat special.
- Am intalnit vechi prieteni, care ne-au imprumut putin din calmul lor ardelenesc.
- Am calatorit cu mijloace de transport in comun in care nimeni nu vorbea la telefon tare - de fapt nu am reusit sa prind vorbele nici unei convorbiri telefonice, desi erau oameni in jurul meu cu telefonul mobil la ureche, de unde am tras concluzia ca ORL-istii bucuresteni sunt mult mai ocupati decat cei din Ardeal.
- Am vazut adolescente imbracate cu gust, FARA burti si sale la vedere.
- Am vazut doamne - de diferite varste - imbracate cu un gust mai rafinat decat multe bucurestence.
- Nu am auzit claxoane isterice. Poate brasovenilor nu le functioneaza claxoanele?!
- Am intrat intr-un restaurant McDonald's care NU gemea de lume.
- Am intalnit ospatari care vorbeau cel putin inca o limba straina in afara de engleza si aveau o pronuntie mai buna decat a unor profesori sau manageri bucuresteni. Or fi avand brasovenii o ureche muzicala mai buna...
- NU am intalnit nici o banca in parcuri sub care sa troneze cojile de seminte. Ma rog, semintele lor nu or fi avand coji, or fi o specie deosebita ...
- NIMENI nu a folosit adverbul 'decat' in propozitii afirmative! Si ca sa puna capac, o prietena mi-a spus senina ca in cadrul companiei ei, singurii care folosesc gresit adverbul 'decat' sunt colegii ei de la filiala Bucuresti. M-am simtit cu adevarat 'tare' ca sunt bucuresteanca. Noroc ca la origini sunt ardeleanca, altfel dadeam in depresie.
Am admirat curatenia orasului si lucratorii ADP (sau cum le-o fi spunand la ei) care dimineata in zori maturau cu grija Piata Sfatului si aranjau bancile mutate peste noapte de turisti. Atata harnicie (si nu sunt ironica) la o ora atat de matinala am mai vazut doar in capitalele europene. Nu ma refer la Bucuresti!
Si am mai vazut ceva: turisti straini. Multi! In oras, in trenurile care leaga Brasovul de Bucuresti sau de statiunile de pe Valea Prahovei, in gara, in autogara. Brasovul pare cu adevarat un orasel cosmopolit; am auzit mai multa engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, olandeza si greaca decat romana! I-am vazut cu ghiduri turistice in rucsac, cu aparatul de fotografiat in mana, in grupuri de 6-8 sau doar cate o familie. Nici unul nu era suparat, ba chiar vorbeau despre viitoare vizite mai lungi.
Cat de diferiti suntem, la o distanta atat de mica! Cum oare de suntem noi, bucurestenii, atat de diferiti de provincie? Apropo, nici de 'provincie' nu a pomenit nimeni pe acolo
.jpg)
Comments
Post a Comment